Fundația Hanns Seidel

București, Sector 1

Taguri organizație
Organizația nu este înregistrată în Registrul entităților/unităților de cult. Ultima verificare: 2022-12-20
A fost depus bilanțul pe anul trecut Ultima verificare: 2024-11-17
SustineBinele nu are informații privind Indicatorii de transparență.
Detalii generale

În România, Fundația Hanns Seidel este prezentă încă din 1992.  
Obiectivul cel mai important asumat de HSS este  consolidarea dezvoltării sociale și democratice a României, prin sprijinirea procesului de reformă politică în stat și în societate - pe plan național și local, în sectorul instituțional și al societății civile din România.

Acțiunile desfășurate alături de parteneri de nădejde din România, vizează, ca grupuri țintă, atât reprezentanți ai autorităților statului și ai instituțiilor publice, cât și ai societății civile, o atenție deosebită fiind îndreptată către tineri, ca promotori ai unei schimbări nealterate de meandrele trecutului.

Astfel, prin susţinerea structurilor societăţii civile şi ale statului de drept în administrație și instituții, prin instruire profesională, prin training managerial, prin stimularea implicării civice și politice, dar și prin proiecte care promovează studiul istoriei recente în vederea asumării și a reconcilierii cu trecutul, Fundația Hanns Seidel se angajează să-și continue misiunea, sub imperiul aceleiași devize, fundamentate pe valori precum democrația, pacea și dezvoltarea.

Informaţiile furnizate de AITIS:

Asociația Independentă pentru Transparență în Inițiative Sociale - A.I.T.I.S
CIF 43647583 / Toate drepturile rezervate.

Your Choice Regarding Cookies on This Site

AITIS uses cookies to give users like yourself the best possible content and experience. Learn more

Cookie Preferences Accept Don't Accept