Bastonul alb scoate din marginalizare nevăzătorii

Perioada: 01-01-2022 - 30-12-2023

Bastonul Alb protejează şi promoveză intereselor persoanelor cu dizabilităţi vizuale, sprijinirea acestora în vederea integrării în societate. Activitatea noastră se desfăşoară în zona metropolitană a orașului Braşov. Membrii echipei lucrează și studiază în domenii precum medicină, educație, psihologie și reușesc să ajute peste 30 de oameni, incredibili, care au nevoie de susținere pentru a avea o viață normală.

În anul 2022 am derulat o serie de proiecte, dorind să le organizăm și să le implementăm în continuare și în 2023:

1. Cină pe Întuneric

În Brașov, suntem cunoscuți că fiind asociația care, de șase ani organizează evenimentul „Cină pe întuneric”, un eveniment la care au luat parte pană în prezent peste opt sute de persoane. Evenimentul este caritabil și adună la un loc persoanele cu dizabilităti vizuale alături de persoanele care sprijina efortul si curajul acestora de a răzbi în această lume „pe întuneric”.Cei prezenți sunt serviți la masă de nevăzători, membri ai Asociației Bastonul Alb.

 

2. Muzeul Senzorial pe Întuneric

în cadrul Dedication Lab, Primul laborator de inovare socială din România, o asociația noastră a lucrat la un proiect care presupune dezvoltarea unui muzeu în întuneric în Brașov, primul de acest fell din România. Obiectivul principal al proiectului este acela de a oferi vizitatorilor posibilitatea de a experimenta o secvență din ceea ce înseamnă viața trăită în absența simțului vizual, dar este dedicat și viitorilor profesioniști în domeniul dizabilității și nu numai, studenții de la Facultatea de Psihologie, psihopedagogie Specială sau asistență socială, care ar putea avea sesiuni de practică în cadrul muzeului. Proiectul este în desfășurare și căutăm resursele necesare concretizării lui.

 

3. Crosul pentru nevăzători

Anul acesta, în septembrie, am organizat în cadrul evenimentului Brașov Heroes un cros pentru nevăzători, la care au alergat un număr de 20 de persoane nevăzătoare, asigurându-le voluntari alergători ghizi alături de care să alerge și echipament. Pentru anul 2023, ne propunem să desfășurăm din nou un cros, dar de data aceasta unul de sine stătător, în cadrul căruia să putem asigura participarea la eveniment și la activitățile de socializare din cadrul lui tuturor participanților care vin din diferite parți ale României și să creștem numărul acestora.

Experiența organizației în astfel de proiecte

Din 2016, Asociația Bastonul Alb organizează evenimentul Cină pe Întuneric. Anul acesta, în decembrie 2022, a ajuns la ediția cu numărul 15.

Printre membrii asociației se numără persoane care sunt implicate activ în activități sportive, având deja experiența primului an în care am organizat Crosul pentru nevăzători.

De asemenea,membri asociației sunt beneficiari direcți ai proiectelor pe care le organizează, putând astfel înțelege precis care sunt nevoile persoanelor nevăzătoare, cum pot fi ajutate și care sunt cele mai eficiente metode de a lua legătura cu ele.

Beneficiari

Principalii beneficiari ai proiectelor pe care le desfășurăm sunt nevăzători din toată țara și comunitatea locală din Brasov, pe care ne dorim să o includem prin proiectele de conștientizare.

Rezultate estimate

Ne dorim creșterea nivelului de conștientizare prin multiplicarea numărului de participanți la evenimentele organizate și prin mărirea vizibilității activității pe care o desfășurăm.

Plănuim continuarea organizării Cinei pe întuneric cu încă cel puțin 3 ediții în anul 2023. 

Plănuim implementarea proiectului Muzeului Senzorial pe Întuneric, construirea acestuia și angajarea personalului în decusrul anilor următori (aproximativ 3 ani).

 

Nevoie de finanțare

Amploarea proiectului Muzeului Senzorial pe Întuneric ne aduce în punctul în care căutăm resursele financiare, materiale, cât și și sprijinul necesar implementării lui, în ceea ce privește locația, cheltuielile de instalație ș.a., incluse în bugetul proiectului.   

De asemenea,  avem nevoie de finanțare prntru a acoperi cheltuielile ce țin de organizarea evenimentului caritabil Cină pe Întuneric, cât și a Crosului pentru nevăzători, în cazul căruia trebuie să găsim surse pentru asigurarea cazării, echipamentului, dotării traseului și pentru activitățile desfășurate în cadrul evenimentului.

Susține

Doneaza prin transfer bancar

Beneficiar: ASOCIATIA BASTONUL ALB

CIF: 35392993

IBAN LEI: RO23RNCB0059149055560001

Banca LEI: Raiffeisen

Sponsorizează

Organizația este înscrisă în Registrul entităților/unităților de cult al ANAF. Ultima verificare a fost făcută în data 20-12-2022.

Voluntariat

Avem nevoie de voluntari dornici să însoțească și să participe la activități alături de membrii nevăzători din asociație,  fiind benefică orice fel de disponibilitate, precum și de voluntari doritori să se implice în partea de organizare a proiectelor. Hai în echipa noastră!

Pentru înscriere, te rugăm să completezi formularul următor

https://docs.google.com/forms/d/1e-bMEIXozbwQUID0AJXhinw0Sng8nFEd_kSobe3aGQQ/edit

Informaţiile furnizate de AITIS:

Asociația Independentă pentru Transparență în Inițiative Sociale - A.I.T.I.S
CIF 43647583 / Toate drepturile rezervate.

Your Choice Regarding Cookies on This Site

AITIS uses cookies to give users like yourself the best possible content and experience. Learn more

Cookie Preferences Accept Don't Accept